Președintele Klaus Iohannis va ajunge în Piața Arcul de Triumf la ora 11.00 și, după trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și intornarea imnului național, va depune o coroană de flori.
Dispozitivul de defilare este constituit din blocuri de paradă, organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi ale Serviciului Român de Informaţii. De asemenea, participă la parada de 1 Decembrie Asociaţia Tradiţia Militară, membră a Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare.
Noutățile de anul acesta sunt un detașament de studenți și medici militari rezidenți, avioanele multirol F-16 Fighting Falcon, tehnica de transport ușoară (motociclete enduro și ATV-uri) pentru forțele pentru operații speciale și poliția militară, noua ținută combat care va intra în dotare în anul 2017.
Militarii străini vor fi din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Italiană, Republica Federală Germania, Republica Moldova, Republica Polonă, Republica Slovacă, Spania și Statele Unite ale Americii.
Comandantul paradei este generalul-locotenent Adrian Tonea, locţiitorul şefului Statului Major General.
Şi-a început cariera militară ca elev al Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” de la Breaza și, ulterior, a absolvit Facultatea de arme întrunite şi tancuri din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare din Bucureşti, fiind licenţiat în Ştiinţe Militare.
sursa foto: Libertatea