19.04.2020 - Premierul Ludovic Orban a transmis sâmbătă un mesaj de Paşte în care îşi exprimă speranţa ca simbolurile pascale - "al iubirii, al spiritului de sacrificiu şi, mai ales, simbolul renaşterii - să ne dea forţa să renaştem împreună".
"Dragi credincioşi ortodcşi şi greco-catolici, anul acesta sărbătorim Învierea Domnului nostru Isus Hristos într-un fel total diferit faţă de felul în care sărbătorim în fiecare an. Anul acesta va trebui să stăm acasă, nu putem merge la biserică să participăm la slujba de Paşte. Vom fi alături de cei apropiaţi, de familie, dar vom fi departe de mulţi dintre cei care ne sunt dragi şi alături de care petrecem momentele frumoase. Chiar dacă nu putem merge la biserică, credinţa ne poate ajuta ca sărbătoarea să pătrundă în sufletul fiecăruia dintre noi şi să reuşim să transformăm, fiecare, casa noastră într-o biserică, într-un loc în care sărbătorim", este mesajul premierului Ludovic Orban, într-un mesaj video.
Premierul subliniază necesitatea păstrării conduitei în privinţa distanţării sociale: "Am trecut prin momente grele, suntem supuşi la încercări la care nu ne-am fi aşteptat, viaţa noastră, felul nostru de a fi a fost schimbat radical. Multe dintre lucrurile pe care eram obişnuiţi şi le consideram normale să le facem în fiecare zi astăzi nu putem să le facem. Suntem obligaţi ca toate eforturile pe care le-am făcut până astăzi, ca toate privaţiunile la care ne-am supus să fie susţinute în continuare, pentru ca ele să dea rezultate şi pentru ca să reuşim împreună să depăşim cât mai repede această încercare determinată de o epidemie care creează extrem de multe pericole pentru fiecare dintre noi."
sursa: https://youtu.be/w5zbhkWs0fU