Patru decenii au trecut de la ultimul Sabat petrecut de credincioși în vechea Biserică Adventistă Grant din București, demolată în vara anului 1986 de regimul comunist

11.08.2026 - Evenimentul comemorativ a reunit aproximativ 200 de persoane. Mesajul a fost susținut de pastorul Lucian Cristescu, cel care conducea biserica și în timpul evenimentelor de atunci. 
Vechea Biserică Adventistă Grant a fost construită între anii 1934 și 1938, după planurile unor arhitecți americani. Aici se întâlnea o comunitate de peste 400 de membri. Pe 19 iulie 1986, credincioșii au petrecut ultimul Sabat în interiorul clădirii, înainte ca demolarea să înceapă treptat. Membrii au continuat să se închine sub cerul liber, pe ruine, până la 2 august. Două zile mai târziu, luni, 4 august, edificiul a fost dinamitat. Încercarea autorităților de a dispersa comunitatea nu a oprit viața bisericească. Membrii vechiului Grant au format patru noi comunități: Învingători, Cuza Vodă, Maranatha și Noul Grant.
Proiectul pentru Noul Grant a început în anul 1992, iar un an mai târziu Conferința Muntenia a Bisericii Adventiste a cumpărat o clădire, după ce noile autorități au întârziat soluționarea retrocedării. Vasile Cojea a avut un rol important în refacerea comunității.
Programul comemorativ a readus în atenție și episoade mai puțin cunoscute din istoria bisericii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o bombă de mari dimensiuni a căzut lângă clădire, dar nu a explodat, iar locuitorii din zonă se adăposteau aici în timpul bombardamentelor. Tot în vechiul Grant, Madi Dumitrescu a organizat, în anul 1970, prima Școală de Sabat pentru copii din București. Legătura dintre cele două perioade este reprezentată și de un membru în vârstă de 83 de ani, care a făcut parte atât din comitetul vechiului Grant, cât și din cel al noii biserici.
Evenimentul comemorativ a reprezentat o mărturie vie a intervenției divine pentru cei care au cunoscut vechiul Grant și o dovadă incontestabilă a călăuzirii spirituale pentru noile generații. Biserica Adventistă „Grant” rămâne un simbol al rezistenței prin credință în București, iar moștenirea sa, multiplicată prin noile comunități, continuă să inspire generații de credincioși.

redactor: Valentin Popescu