Noul spital va fi construit pe mai mult de şapte hectare, aproape de viitoarea staţie de metrou Străuleşti, pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte.
După scandalurile cu infecţii provocate de bacterii luate din saloane, ministrul Sănătăţii a spus că este nevoie de o nouă clădire pentru Spitalul de Arsuri din Bucureşti. Discuţiile cu Primăria Sectorului 1 au dus până la urmă la ideea unui spital nou.
Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, a spus: „Noi, Primăria Sectorului 1, vrem ca până la sfârşitul acestui mandat să fie ridicat spitalul şi să fie funcţional şi va fi spital municipal, nu de Arşi. Va avea în componenţa sa şi o secţie de Arşi.”
Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a declarat: „Ministerul Sănătăţii va contribui, cu siguranţă, cu tot ce-i stă la dispoziţie.”
În paralel, continuă şi planul pentru renovarea secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arsuri. Proiectul urmează să fie aprobat de Direcţia de Sănătate Publică, iar Primăria promite că secţia va fi redeschisă până la sfârşitul anului.