Până la -20 de grade în noaptea dintre ani, în România

31.12.2016- În noaptea dintre ani, vremea se va menţine rece, geroasă în majoritatea zonelor, cu temperaturi minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în interiorul arcului carpatic spre -20 de grade în estul Transilvaniei. Izolat va fi ceaţă asociată cu chiciură.
Duminică, prima zi din an, cerul va fi în general variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei şi condiţii de ninsoare slabă. Temperaturile vor fi, însă, în creştere, cu maxime de la -6 grade în estul Transilvaniei, până la 8-9 grade în Moldova.
Luni, maximele vor ajunge şi la 10 grade în partea de sud a ţării, dar vor coborî la -4 grade în estul Transilvaniei.
Deşi vremea va fi rece pentru această dată, în prima zi din noul an temperatura din Capitală va fi în creştere faţă de sâmbătă şi se va situa în jurul valorii de 5 grade Celsius, a mai spus meteorologul ANM. Cerul va fi mai mult senin, vor fi înnorări doar în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi în jur de -7 grade.
Luni, vremea va fi frumoasă, cu cer senin şi cu temperaturi de 6-7 grade.