Polita de asigurare RCA, valabilă și în format electronic

10.09.2020 - Din 10 septembrie 2020,  șoferii pot prezenta politiștilor, la un eventual control în trafic, polița de asigurare RCA și în format electronic.
Mai mult, dovada încheierii asigurării RCA o va constitui și informația rezultată din interogarea online a bazei de date care conține toate asigurările RCA valabile din țară.
Schimbările legislative vin după ce în spațiul public a apărut informația că Poliția nu pune bază pe polița RCA emisă online, ci solicită șoferilor actul în original, pe suport de hârtie, în caz contrar aceștia riscând amenzi de mii de lei.