Poluare în creștere în Iași, odată cu sezonul rece

21.11.2025 - Venirea sezonului rece readuce în discuţie o problemă omniprezentă mai ales în marile oraşe din România – poluarea. Bucureştiul este cel mai poluat oraş al ţării, conform datelor oferite de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor. Iaşiul este pe locul 6. Deşi se cunosc metodele de reducere a acestui fenomen, soluţiile sunt greu de aplicat. Medicii atrag atenţia că poluarea ne afectează încet, dar sigur şi grav sănătatea.
Specialiștii în mediu spun că principalele cauze ale poluării sunt traficul auto, dar, odată cu venirea sezonului rece – și centralele de apartament.
La una dintre cele 3 stații de măsurare a calității aerului din Iaşi s-au depășit limitele admise încă din octombrie.
Reprezentanții municipalității spun că au făcut eforturi în ultimii ani pentru reducerea poluării.
Au fost cumpărate tramvaie noi și autobuze electrice care să încurajeze cetățenii să folosească transportul public. Totuși, foarte multe mașini vechi circula prin oraș.
La nivel național, Iaşiul este pe locul 6 în ceea ce privește calitatea proastă a aerului. Garda de Mediu Iași a dat doar anul acesta 36 de amenzi la UAT-uri și companii din județ pentru nerespectarea normelor privind calitatea aerului și gestionarea deșeurilor.
De asemenea, compania de salubritate ieșeană încearcă și ea cu utilaje moderne să contribuie la reducerea poluării.
Devierea traficului greu din orașe ar fi una dintre soluții, dar și înnoirea parcului auto sau folosirea transportului public de călători.
După București, cele mai poluate orașe din România sunt Brașov, Constanța, Cluj Napoca, Craiova și Iași.

sursa: TVR Info