06.02.2026 - Liberalizarea prețului la gaze e amânată până în primăvara anului viitor, a anunțat miercuri seara premierul Ilie Bolojan. Adică, până la intrarea pe piață a gazelor din Marea Neagră, care ar urma să mențină prețul la un nivel suportabil pentru consumatori. Până atunci, statul va reglementa prețul gazelor pentru consumatorii casnici și CET-uri.
Voci din industrie spun însă că piața s-ar fi stabilizat oricum până iarna viitoare.
„Propunem deci ca, între 1 aprilie anul acesta, sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii martie 2027, să existe o perioadă tranzitorie, cu un preţ care nu va mai fi plafonat, un preţ administrat pentru consumatorii casnici. Ce înseamnă asta? Înseamnă că vom reglementa preţuri pentru casnici pe tot lanţul, de la producători, la transportatori, la distribuitori şi la furnizori, asta înseamnă că preţul va rămâne stabil pe tot parcursul anului şi nu vor fi alte modificări până în primăvara anului viitor. Preţul la gaz va fi administrat pentru toţi consumatorii casnici şi pentru toate CET-urile pentru cantitatea utilizată pentru generarea energiei termice, pentru celelalte activităţi nu va mai exista plafon, dar, aşa cum sunt datele astăzi, majoritatea consumatorilor din economie achiziţionează gaze la preţuri care sunt sub plafon”, a declarat premierul.
sursa: TVR Info