"Prima Casa" se transformă în "O familie, o casă" și se va adresa îndeosebi românilor cu venituri limitate

24.08.2019 - Programul "Prima Casă" se modifică! Are de acum un nou nume: "O familie, o casă" și va fi destinat doar celor cu venituri reduse și cu vârstă maximă de 55 de ani. Avansul va rămâne 5%, iar prețul locuinței nu va putea depăși 70 de mii de euro. Dezvoltatorii imobiliari susțin că prin introducerea plafonelor va încuraja doar achiziția de garsoniere și apartamente mici, mai ales în orașele mari.
Cei care vor dori să cumpere o locuință prin noul program trebuie să aibă un venit lunar net de cel mult 4.500 de lei.
În cazul familiilor care au copii, limita maximă a veniturilor va fi de 7 mii de lei. Prin noul program se vor acorda și subvenții la dobândă de până la 1% pentru familiile cu doi sau mai mulți copii dar și condiții de refinanțare avantajoase.
Sunt măsuri propuse de Ministerul Finanțelor Publice pentru a pune în aplicare un program guvernamental pentru cei cu venituri limitate.
Dezvoltatorii imobiliari spun că introducerea unui preț maxim de achiziție de 70 de mii de euro va încuraja cumpărarea de garsoniere și apartamente cu două camere, mai ales în orașele mari.
Bancherii se tem că vor pierde clienți. De exemplu, pentru un salariu de cel mult de 4.500 de lei, rata nu poate depăși 1.800 de lei.
Reprezentanții Băncii Naționale susțin că introducerea plafoanelor era necesară. Prin vechiul program "Prima Casă", luau credite garantate de stat, cu avans de 5%, și cei cu venituri mari care și-ar fi permis un credit ipotecar.