01.02.2021 - În România, spitalele sunt adevărate bombe cu ceas. Avertismentul extrem de dur îi aparține profesorului Dorel Săndesc, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă. Medicul este de părere că tragedii pot apărea oricând în condițiile în care cele mai multe spitale sunt construite în urmă cu multe zeci de ani, iar sistemul medical românesc este cel mai subfinanțat din Uniune.
Spitalul de Urgență Floreasca din Capitala. Spital imens, cu peste 730 de paturi și poate cel mai cunoscut din România. Unul dintre corpurile clădirii a fost construit înainte de cel de-al doilea război mondial. Chiar dacă spitalul a fost renovat, medicii spun că este greu să respecți circuitele într-o clădire proiectată în urmă cu aproape 90 de ani.
Din nefericire, vechimea construcției nu este o problemă doar pentru Spitalul Floreasca. Cele mai multe dintre instituțiile medicale publice de la noi au fost construite înainte de 1989.
Profesorul Săndesc este de părere că până la construirea unor unități medicale noi, autoritățile ar trebui să dezamorseze bombele din actualele, adică să repare instalațiile electrice și pe cele de gaze și să asigure service.
Potrivit medicului, în acest moment, în România, peste jumătate din aparatura din spitalele publice nu beneficiază de service.