Proiect: Beneficiarii de ajutor social vor primi indemnizatia încă 6 luni dacă se angajează

14.09.2021 - Beneficiarii de ajutor social vor primi indemnizație timp de încă 6 luni, din momentul angajării, dacă se angajează pentru o perioadă de cel puțin 24 luni, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență întocmit de Ministerrul Muncii.
Ministerul Muncii a anunțat că a elaborat un proiect de ordonanță de urgență care vizează stimularea participării pe piața muncii a beneficiarilor de ajutor social, prevenirea dependenței lor de acest beneficiu, precum și introducerea unor măsuri care să contribuie la reducerea șomajului în rândul tinerilor care nu au loc de muncă, nu merg la școală şi nu participă la activităţi de formare profesională.
„Campania efectuată la începutul anului pentru a verifica modul de stabilire și de acordare a ajutorului social a permis efectuarea unei radiografii a situației beneficiarilor de ajutor social de la nivelul comunităților supuse verificării, precum și identificarea de persoane vulnerabile aflate în nevoie. Dincolo de aspectele evidențiate, care țin de nevoia de instruire școlară și calificare profesională pentru cei apți de muncă din familiile vulnerabile, s-a constatat și necesitatea introducerii de stimulente pentru creșterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor apți de muncă”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.