24.11.2025 - Eutanasierea câinilor sănătoşi ar putea fi interzisă, iar animalele ar putea avea, prin lege, drepturi şi libertăţi. Sunt două proiecte legislative care vor fi depuse săptămâna viitoare în Parlament. Televiziunea Română se alătură acestor demersuri, prin campania „Şi pentru ei suntem oameni”, prima iniţiativă amplă de informare, conştientizare şi educare dedicată protecţiei animalelor.
AVERTISMENT: Cruzimea faţă de animale şi uciderea acestora se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare. Semnalaţi cazurile la 112.
Inițiatorii proiectelor de lege speră că România va trece la un sistem modern de gestionare a animalelor fără stăpân, bazat pe sterilizare, responsabilitate și respect față de viață.
Andrei Baciu, deputat PNL: Avem în primul rând un proiect care presupune tranziția de la eutanasierea câinilor sănătoși la un proces de sterilizare și microcipare, care în timp va ajunge să facă niște rezultate sustenabile și în România.
Organizațiile pentru protecția animalelor spun că în ultimii 14 ani s-ar fi cheltuit sute de milioane de euro pentru gestionarea acestei probleme, însă rezultatele sunt minime.
Marius Chircă, fondator Kola Kariola: Din datele pe care e avem ar fi încă 5 milioane câini liberi..pericol pt cetățeni..banul public chelt ineficient..nu este rezultat..e la bucureșt. ASPA demonstrează că se poate gestiona eficient fără a ucide animale.
Hilde Tudora, director, Direcţia pentru Protecţia Animalelor Ilfov: Vrem să îndemnăm oamenii să semneze petiția respect pentru animale. Nu e demn de o societate civilizată și europeană să cheltuim bani publici pe uciderea unor ființe, care au ajuns în stradă din cauza oamenilor.
ONG-urile semnalează și probleme grave în multe adăposturi publice. La Iași, o asociație a obținut recent o victorie importantă în instanță.
Emma Stratulat, preşedinte, Asociaţia Save Our Pets: Noi vedeam că situația în acest adăpost se inrautatea devenea din ce în ce mai greu să privești și a vezi cum acele animale se degradau de la o zi la alta chiar și starea adăpostului în sine. Atunci am decis să mergem în justiție. Ne-am căutat dreptatea în altă parte, iar instant ne-a dat dreptate, în urmă dovezilor pe care le-am adus. Este un prim pas și o dovadă că se poate. Mă bucură că justiția a spus STOP.
sursa: TVR