Proiect de lege: Şoferii ar putea cere anularea a două puncte de penalizare

26.02.2019 - ”În cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de şase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranţei rutiere se va face în structurile şi la partenerii aprobaţi de Poliţia Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare”, se arată într-un amendament la proiectul iniţiat de senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea.
Potrivit iniţiatorului, această măsură este o practică întâlnită şi în alte state, cu rezultate pozitive în ceea ce priveşte corectarea voluntară a unor acţiuni greşite la volan.