
Pe câmpurile de la periferia oraşului Bistriţa, dar şi pe terenurile din mijlocul oraşului, ambrozia creşte nestingherită.
Nici în Capitală autorităţile nu sunt mai implicate în combaterea acestei plantei.
Spre exemplu, un teren de peste 10 hectare aflat chiar în inima oraşului şi care aparţine chiar statului, este plin de ambrozie. În jurul său locuiesc mii de oameni, foarte mulţi alergici.
Potrivit legii, autorităţile publice locale au dreptul să combată ambrozia dacă deţinătorii de terenuri nu au intervenit nici în perioada de înflorire a plantei, nici după primirea unui avertisment.
sursa: TVR