O veste importantă pentru Trustul Media Speranța și pentru ascultătorii din Moldova: Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat, luni, 24 august 2026, cesionarea către Asociația Centrul Media Adventist a licenței audiovizuale a Radio 1 din Piatra Neamț. Postul emite pe frecvența 107,2 FM.
Solicitarea a figurat pe ordinea de zi a ședinței CNA din 24 august și a vizat cedarea licenței deținute de S.C. MEDIA1 RADIO TV SRL Piatra Neamț către Asociația Centrul Media Adventist Voluntari, împreună cu modificarea licenței audiovizuale.
Potrivit pastorului Costi Gogoneață, director general al Trustului Media Speranța, solicitarea a primit votul unanim al membrilor Consiliului.
„Stimați colegi, împărtășesc cu voi vestea bună a acestei zile: acum am ieșit din ședința CNA. Am primit cu unanimitate de voturi cesionarea licenței radio FM 24/24 pentru Piatra Neamț. Dumnezeu e bun!”, a transmis pastorul Costi Gogoneață imediat după ședința CNA.
O nouă etapă pentru prezența Radio Vocea Speranței în Piatra Neamț
Documentele publice ale CNA arată că licența Radio 1 din Piatra Neamț este aferentă frecvenței 107,2 MHz. Prin aprobarea cesionării, Asociația Centrul Media Adventist face un nou pas în dezvoltarea prezenței sale radio în România.
Piatra Neamț nu este un teritoriu nou pentru Radio Vocea Speranței. RVS este deja prezent în oraș prin transmisia pe unde medii, la 1602 kHz. Noua licență deschide însă perspectiva unei prezențe permanente și mult mai accesibile în banda FM, pe 107,2 MHz, 24 de ore din 24.
Decizia reprezintă astfel mai mult decât o extindere tehnică a rețelei. Pentru Trustul Media Speranța, noua frecvență înseamnă posibilitatea de a duce mai aproape de locuitorii din Piatra Neamț și din împrejurimi programe dedicate credinței, familiei, educației, sănătății și valorilor creștine.
Trustul Media Speranța își continuă dezvoltarea
Asociația Centrul Media Adventist operează brandurile Speranța TV și Radio Vocea Speranței, alături de celelalte proiecte media și digitale ale Trustului Media Speranța.
Radio Vocea Speranței are o prezență de mai mulți ani în numeroase localități din România, iar extinderea rețelei FM urmărește apropierea mesajului radioului de comunitățile locale și creșterea accesului publicului la conținut spiritual, educativ și cultural.
Aprobarea obținută la CNA pentru Piatra Neamț vine în continuarea acestui proces de dezvoltare și reprezintă un nou motiv de recunoștință pentru echipa Trustului Media Speranța.
„Dumnezeu e bun!” - cuvintele prin care pastorul Costi Gogoneață a încheiat anunțul transmis echipei sintetizează bucuria acestui nou pas în misiunea media.

redactor: Florentina Neacșu-Adamescu