07.07.2017- „Pentru a veni în sprijinul călătorilor şi pentru a creşte gradul de conştientizare asupra necesităţii achitării călătoriei, începând de vineri, 7 iulie 2017, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a iniţiat un proiect-pilot privind schimbarea parţială a procedurii de control, în sens preventiv”, anunţă RATB.
Conform regiei, în orele de vârf, în intervalele 6.00-9.00 şi 17-19, echipe de control vor fi prezente în staţiile RATB cu flux major de călători şi vor verifica la urcarea în vehicule existenţa titlurilor de călătorie. De asemenea, îi vor îndruma către centrele de vânzare pe cei care nu deţin titluri valabile.
În afara acestui interval orar, activitatea de control se va desfăşura normal.
La sfârşitul lunii iulie, după încheierea proiectului pilot vor fi făcute evaluări pentru a stabili măsurile care urmează a fi luate în continuare, precizează RATB.