14.09.2025 - Un record mondial mai puțin obisnuit a fost stabilit la Alba Iulia. 10 mii de persoane s-au așezat la cea mai lungă masă, de aproape 3 kilometri făcută integral din materiale reciclabile si reciclate. Oaspetii au fost întâmpinați cu mii de aranjamente florale si serviti cu tone de mâncare. Masa care uneşte, cum au numit-o organizatorii, a intrat în Cartea Recordurilor.
Masa care unește din cetatea Alba Carolina a fost organizată cu multă muncă și cu ajutorul a sute de voluntari. Iar 40 de parteneri au acoperit costurile. Masa a fost decorată cu 10.000 de fire de flori, iar pe ea s-au regăsit 10.000 de farfurii din ceramică reciclată, special create pentru eveniment. Pentru participanti au fost pregătite 5 tone de mâncare.
Toată lumea a fost bine venită să se așeze la masa lungă de aprope 3 kilometri care a înconjurat aproape în totalitate șanturile de apărare ale Cetății Alba Carolina.
Cei mici au avut zone dedicate pentru joacă, cluburi de lectură și ateliere creative. La final oamenii, veniti din toate colturile lumii, au plecat cu amintiri frumoase, dar si cu suveniruri, de la farfurii, vaze cu flori sau mâncare.
Ziua s-a încheiat cu mai multe concerte. Iar recordul mondial a fost atestat oficial de Guinness World Records.
Alba Iulia deține deja două recorduri mondiale. Unul este pentru „cea mai mare îmbrățișare” – în care aproape 10.000 de oameni au înconjurat cetatea Alba Carolina, ținându-se de mâini.
Al doilea este pentru cea mai mare imagine formată din oameni. 5.000 de persoane au creat, atunci, forma țării noastre, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
sursa: TVR