Reintroducerea cardului de sănătate e contestată de pacienti și medicii de familie

05.10.2020 - Reintroducerea obligativităţii cardului de sănătate îi surprinde atât pe pacienţi, cât si pe medicii de familie. Cei mai mulţi spun că măsura nu se justifică acum, în plină pandemie, pentru că va duce la aglomerarea sălilor de aşteptare şi la creşterea riscului de infectare. În plus, blocajele binecunoscute ale sistemului informatic vor pune iar la încercare nervii tuturor.
La doar câteva zile după reintroducerea cardului de sănătate, mulți pacienți din Iași care aveau nevoie de medicamente compensate au fost întorşi din drum pentru că sistemul informatic s-a blocat.
La cabinete s-au format cozi pentru că medicii au fost nevoiţi să stea şi câte o oră pentru a verifica fiecare card în parte.
Medicii de familie avertizează: dacă va fi din nou obligatoriu cardul de sănătate la consultaţii, există riscul de noi îmbolnăviri.
Cel mai mare risc, spun medicii, îl reprezintă staționarea bolnavilor în spații înguste, așa cum se întâmplă în cele mai multe cabinete.
Autoritățile au renunțat la obligativitatea cardului de sănătate la sfârșitul lunii martie, în timpul stării de urgență, iar ulterior măsura a fost prelungită.
Pentru moment, doar consultațiile la distanță - prin telefon sau online - mai pot fi acordate fără folosirea cardului de sănătate.