RO-ALERT va trimite în curând mesaje şi utilizatorilor de telefoane iPhone

29.12.2018 - „Pentru a recepţiona mesajele RO-ALERT, este necesară actualizarea sistemului de operare iOS la versiunea 12.1.2. Capacitatea de a primi mesajele RO-ALERT variază în funcţie de modelul telefonului mobil. Mesajele de avertizare RO-ALERT vor putea fi recepţionate numai de modelele de telefoane iPhone ulterioare versiunii 5S inclusiv, conform informaţiilor aflate la pagina https://support.apple.com/ro-ro/HT201222. Pentru a se asigura de compatibilitatea telefonului privind recepţionarea mesajelor de avertizare RO-ALERT, posesorii de telefoane mobile tip iPhone trebuie să verifice dacă funcţia de primire a alertelor este activată în telefon”, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).