Razie a polițiștilor pe străzile Capitalei. A fost folosit noul sistem de control Edac, al spațiului Schengen, pentru verificarea documentelor

07.04.2024 -  Capitala a fost, din nou, noaptea trecută, împânzită de politiştii de la rutieră. A devenit, deja, tradiţie, ca la fiecare sfârşit de săptămână, agenţii să iasă pe străzi, în căutarea şoferilor care încalcă regulile de circulație.
Deşi, astfel de acţiuni au loc de câțiva ani, mai sunt şoferi care urcă băuţi sau drogaţi la volan.
Sâmbătă seară, nici nu au început bine verificările, că un șofer a ieșit pozitiv la testul rapid antidrog. Pentru un rezultat clar a fost dus la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice.
Alți șoferi s-au ales cu amenzi pentru că nu aveau actele la ei. În acțiunea de verificare a documentelor, agenții au folosit noul sistem de control – Edac – al spațiului Schengen.
Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere București: Atât alcoolul, cât și substanțele psihoactive favorizează implicarea într-un accident de circulație, reduc viteza de reacție, afectează capacitatea de concentrare, vigilența și pot induce conducătorilor auto o falsă încredere în propriile simțuri prin asumarea irațională a riscurilor în trafic. De asemenea, reamintesc faptul că în vigoare este legea Anastasia, care stabilește faptul că în cazul unul accident rutier în care șoferul se află sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive, nu deține un permis de conducere și provoacă un accident din care rezultă uciderea uneia sau mai multor persoane, în această situație instanța de judecată poate dispune pedeapsa închisorii cu executare.

sursa: TVR