28.03.2021 - România a trecut la ora de vară în noaptea de 27 spre 28 martie. Ceasul s-a dat cu o oră şi ora 3:00 a devenit ora 4:00.
România face de două ori pe an schimbarea orei, deși Parlamentul European a votat în 2019 pentru a pune capăt practicii de ajustare a ceasurilor cu o oră, în primăvară și toamnă, începând din acest an.
Comisia pentru transport şi turism (TRAN) din Parlamentul European a cerut în acest an Consiliului UE să urgenteze procedurile pentru renunțarea la schimbarea sezonieră a orei. Cu toate acestea, Consiliul UE nu are încă stabilită, după doi ani de analiză, o poziție comună.
„Este important să ascultăm cererea cetățenilor noștri de a nu mai schimba ora. 4,6 milioane de persoane au răspuns la consultarea publică cu privire la această problemă (…) Se estimează că 20% din populație suferă de probleme fizice sau mentale care au legătură cu schimbarea orei. Acestea sunt adesea grupuri vulnerabile în societate, cum ar fi copii, vârstnici și bolnavi cronici” a declarat Johan Danielsson (grupul S&D), raportorul Parlamentului.