România a trecut la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie

29.03.2026 - România a trecut la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, când ceasurile au fost date înainte cu o oră, astfel că 03:00 a devenit ora 04:00. Eurodeputaţii au votat pe 26 martie renunțarea la practica de a schimba ora de două ori pe an din 2021. Deși a fost votat în Parlamentul European în 2019, acest acord a necesitat negocieri suplimentare cu statele membre în Consiliul UE, iar din cauza pandemiei și a lipsei unui consens general, măsura nu a fost implementată automat la nivelul întregii UE, schimbarea orei a continuat și în prezent.
Pe 26 martie 2019, Parlamentul European a votat pentru renunțarea la schimbarea sezonieră a orei (ora de vară/iarnă) în Uniunea Europeană, propunând ca ultima schimbare să aibă loc în 2021. Inițiativa urmărea oprirea ajustării ceasurilor cu o oră în martie și octombrie, lăsând statele membre să decidă dacă rămân la ora de vară sau de iarnă.
Deși votat în Parlamentul European în 2019, acest acord a necesitat negocieri suplimentare cu statele membre în Consiliul UE, iar din cauza pandemiei și a lipsei unui consens general, măsura nu a fost implementată automat la nivelul întregii UE în 2021, schimbarea orei continuând și în prezent.
Trecerea la ora de vară
Este o modalitate de a utiliza mai bine lumina naturală a zilei şi de a reduce, seara, folosirea luminii artificiale. De aceea primăvara ceasurile se dau înainte cu o oră, iar toamna se dau înapoi.
Ora de vară se aplică din 1997, în perioada cuprinsă între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din luna octombrie, când se va trece din nou la ora de iarnă, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial pe perioada lunilor de vară.
Convenţia privind trecerea la Ora de vară a fost adoptată treptat de numeroase state şi teritorii de pe întreg mapamondul, prin care ora de vară este stabilită ca fiind o oră înaintea orei oficiale standard, şi în prezent peste 100 de ţări din toata lumea folosesc acest mecanism.
România a semnat această convenţie în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.
În lume sunt însă state sau teritorii care nu au adoptat această convenţie, de exemplu ora de vară nu este folosită în ţările de la ecuator şi de la tropicul Capricornului şi nici de Japonia şi China sau în statele americane Hawaii şi Arizona.

sursa: TVR Info