Totodată, România înregistrează şi cea mai mare rată a mortalităţii materne: 27 decese la 100.000 de naşteri, potrivit celor mai recente statistici.
În ceea ce priveşte rata sarcinilor în rândul adolescentelor, într-un studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică în perioada ianuarie 2012 - martie 2013, se arată că, pe segmentul de vârstă cuprinsă între 15-19 ani, au fost înregistrate 12.073 de gravide, dintre care 7.547 au ales să întrerupă sarcina.
„Statisticile alarmante sunt confirmate de reticenţa femeilor din România de a merge periodic la ginecolog. Datele existente arată că un sfert dintre românce nu se adresează medicului ginecolog decât atunci când resimt diverse simptome supărătoare sau când suspectează o sarcină, iar peste 20% nu obişnuiesc sa meargă la controale ginecologice anuale. Cauza principală a acestui dezinteres este lipsa educaţiei sexuale cu privire la importanţa controlului ginecologic şi necunoaşterea faptului că peste 95% dintre problemele depistate în cadrul examinărilor medicale sunt tratabile”, declară Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti.