România, efectele pandemiei în Educatie: peste 600.000 de elevi sunt rupti de școală

20.03.2021 - Peste 600.000 de elevi sunt rupți de școală de când e pandemie. Sunt date oficiale de la profesorii care au răspuns unui sondaj realizat de organizația "Salvați Copiii". Ministrul Educației le propune tuturor să vină la ore pentru recuperarea materiei, dar elevii care dau examene naționale nu mai au timp de aşa ceva. Cei mai mulţi iau meditaţii private.
S-a împlinit un an de când școlile au fost mai mult închise. Specialiștii strâng acum date reale despre pagubele produse de pandemie în învățământ. 600 de mii de elevi n-au avut acces la educația online și s-a văzut la final de semestru întâi, când 65 de mii de copii nu aveau note suficiente pentru închiderea situației. De aici până la abandon e doar un pas.
GABRIELA ALEXANDRESCU, președintele organizației Salvați Copiii: “Peste 85% dintre cadrele didactice apreciază că elevii lor necesită intervenție pe educație remedială”.
SORIN CÎMPEANU, ministrul Educației: “Am insistat că aceste ore remediale să se facă cu prezența fizică, pentru că este absurd să încerci să recuperezi ceea ce ai pierdut din cauza predării online, tot prin predare online”.

sursa: TVR