România intră în 2019 în an electoral

01.01.2019 - Românii se vor prezenta prima oară la secţiile de vot în luna mai, pentru a-şi alege eurodeputaţii.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a evitat recent să spună care este ţinta pe care o are partidul la alegerile europarlamentare, afirmând că nu este „Mama Omida”, însă a menţionat că liderii formaţiunii vor face analize şi vor vedea care este situaţia.
Cel mai probabil, cea care a deschis lista în urmă cu cinci ani şi care deţine în prezent funcţia de comisar european, Corina Creţu, nu va mai obţine un loc eligibil pentru Parlamentul European, după ce a fost criticată în ultima perioadă de liderii partidului. Pe listă social-democraţilor s-ar putea afla însă actualul vicepreşedinte al PE Ioan Mircea Paşcu, liderul eurodeputaţilor PSD, Dan Nica, precum şi Victor Boştinaru.