România: mâncarea, mai mult din import

10.08.2019 - Consumăm tot mai multe alimente și produse din import. Se vede acest lucru în cifrele oficiale care arată că importurile au crescut cu aproape șase procente în prima jumătate a anului față de perioada similară din 2018. Producția românească nu face față consumului în creștere, spun economiștii. Așa că nu e de mirare că deficitul comercial a urcat la aproape 7,7 miliarde de euro, un record al ultimilor ani.
Statisticile oficiale arată că suntem tot mai dependenți de produsele cumpărate din afara țării.
În primele șase luni, am importat cu 5,7% mai mult față de perioada similară din 2018. Exporturile s-au majorat cu doar 2,7 procente.
Cel mai mult au crescut importurile de alimente și animale vii, cu 12,1%. Urmează produsele chimice și combustibilii naturali, arată datele Institutului Național de Statistică.
Deficitul comercial a ajuns la aproape 7,7 miliarde de euro, în creștere cu 1,37 miliarde de euro față de anul trecut. Altfel spus, am plătit cu 1,37 miliarde de euro mai mult pentru bunurile cumpărate din străinătate, decât am încasat din exportul mărfurilor românești.
Economiștii spun că singura soluție o reprezintă stimularea producției autohtone, cu investiții.