România - în stare de alertă. Restrictia de deplasare în afara locuintei între orele 22.00 - 05.00, în vigoare

15.03.2021 - "Există o modificare importantă, aceea referitoare la circulaţia pe timpul nopţii, se reduce de la ora 23,00 la ora 22,00, deci se introduce această restricţie. Restul măsurilor rămân cam aceleaşi, aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură", declara prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.
Şeful Executivului a explicat că modificarea orei privind restricţia referitoare la deplasarea în afara domiciliului a ţinut cont, în primul rând, de măsurile adoptate de alte state europene.
În privinţa restricţiei de deplasare în afara locuinţei, CNSU a propus intervalul orar 22,00 - 5,00.
Totodată, s-a propus limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile din localităţi sau zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.