ROMÂNIA NU ARE O STRATEGIE PENTRU PREMATURI

20.10.2025 - Anul trecut, s-au născut zilnic în România 35 de copii prematur. Nu toţi, însă, au beneficiat de tratament complet. Asta pentru că, la nivel naţional, sunt prea puţine spitale care să fie dotate cu tot ce au nevoie astfel de bebeluși. Nu sunt nici echipe multidisciplinare complete care să îngrijească prematuri. Cum România nu are protocoale de monitorizare a nou-născuților după ce sunt externați, asociaţiile de pacienţi cer autorităţilor să se implice mai serios.
Andrei s-a născut la 35 de săptămâni. A stat 2 săptămâni la incubator. O eternitate pentru părinţi.
Florin Lixandru, părinte: E o aşteptare mult prea grea. Şi când mai pui şi peste faptul că ştii că nu e OK şi când ti se spune că are nevoie de un tratament, de perfuzii şi să stai şi să nu poţi să faci nimic e ucigător.
Este drama pe care o trăiesc, în fiecare an, zeci de mii de părinţi de la noi din ţară şi nu doar din cauza diagnosticului, cât mai ales din cauza lipsei de dotări din spital.
Diana Gămulescu, fondator Asociaţia Prematurilor: Sunt destul de puţine unităţi medicale de rang trei, numărul redus de locuri în terapie intensivă, ar mai fi lipsa de dotări la standarde optime sau viabile astfel încât toţi copii să aibă şanse egale. Şi, apoi, odată ce intervine naşterea prematură apar şi mai multe provocări acolo: lipsa de acces în terapie intensivă, lipsa de contact cu nou-născutul.
Vlad Dima, medic specialist neonatologie: În acest moment, noi nu avem, în România, un program care să urmărească în mod concret aceşti prematuri. Noi nu avem un registru naţional al prematurităţii funcțional. Noi nu ştim în mod concret ce se întâmplă cu prematurii odată ce părăsesc poarta maternităţii.
Nu stăm bine nici când vine vorba de prevenţie.
Marinela Băluţă, medic specialist obstetrică-ginecologie: Preluând o gravidă de la început ştim cumva parcursul ei. Mai mult decât atât prin anamneză ne dăm seama dacă această gravidă are risc de naştere prematură sau nu. Femeile vin, de cele mai multe ori, 90% din medii defavorizate, ajung la medic în momentul naşterii. Din păcate, posibilităţile de a prelungi sarcina sunt destul de limitate.
1 din 10 copii care se naşte în România este prematur. Anul trecut cele mai multe cazuri s-au înregistrat în București, Iași, Cluj şi Ilfov.
Pentru că vor să schimbe aceste statistici şi să determine autorităţile să vină cu o strategie naţională destinată copiilor care se nasc înainte de termen, medici şi pacienţi au făcut o plimbare, simbolică, cu un autobuz prin Bucureşti, în semn de conştientizare a prematurităţii.

sursa: TVR