România: Pietele se redeschid la finalul săptămânii

04.12.2020 - Pieţele amenajate în hale se redeschid la sfârşitul săptămânii. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut anunţul la mai puţin de o lună de la închiderea lor. Şi a explicat că numărul infectărilor a scăzut în ultimele săptămâni. Micii producători agricoli şi comercianţii, care au contestat vehement interdicţia impusă de autorităţi, iau în calcul să ceară despăgubiri.
Comercianții de legume și fructe dintr-o piață recent modernizată din Capitală au tremurat de frig în ultimele săptămâni.
După închiderea halei au fost mutați cu tot cu tarabe și marfă în parcarea de pe acoperișul pieței.
Nici clienți nu au mai avut ca înainte, așa că au rămas cu produsele nevândute.
Și micii producători din Piața Centrală din Craiova au fost nevoiți să stea în frig, mai ales în ultima săptămână, când dimineață temperaturile au coborât și sub zero grade.
Piețele acoperite sau amenajate în hale au fost închise în 9 noiembrie, o dată cu alte restricții impuse. Autoritățile au susținut atunci că măsurile de protecție nu prea erau respectate în piețe și că în acest fel erau puși în pericol mai ales vârstnicii.
Acum, președintele Klaus Iohannis spune că numărul persoanelor nou infectate în fiecare zi a scăzut semnificativ și că piețele pot fi redeschise.
Klaus Iohannis, preşedintele României: Am discutat cu specialiștii și am decis ca de la sfârșitul acestei săptămâni să redeschidem piețele. E o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe și pentru cei care vor să facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă.
Producătorii agricoli așteaptă acum să fie despăgubiți pentru pierderile suferite în acest an.
Ion Păunel, preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt: Vizavi de pierderi, ele au fost în ultima perioadă destul de însemnate. Încă nu au fost cuantificate. În perioada imediat următoare o să începem consultările vizavi de aceste pierderi.
Redeschiderea piețelor a fost decisă și printr-o lege votată în Parlament, dar încă blocată, după ce Guvernul a contestat-o la Curtea Constituțională.