Românii nu pleacă în vacantă. Doar un sfert dintre români sunt turiști

04.07.2018 - România este pe primul loc în topul ţărilor din Uniunea Europeană în care populaţia nu pleacă în vacanţă. Potrivit Eurostat, trei sferturi dintre români nu merg în concedii sau excursii, dublu faţă de media europeană.
După ţara noastră, în top urmează Portugalia, Bulgaria şi Grecia. Cei mai mulţi spun că nu pleacă în vacanţă din motive financiare.
Lipsa banilor este menţionată de aproximativ jumătate dintre europenii care nu au fost nici măcar într-o excursie de o zi în 2016. Suntem aproape de media europeană, la acest capitol. La fel şi în privinţa piedicilor legate de muncă şi studii.
Stăm însă mult mai bine cu motivaţia de a călători. La noi, sub 5 la sută din populaţie îşi declară lipsa de interes pentru turism - de patru ori mai puţin decât media Uniunii.