Roșiile românești se scumpesc. Cât va ajunge să coste un kilogram în piete

26.07.2024 - Temperaturile ridicate și umiditatea excesivă au compromis o mare parte din recoltele de tomate, astfel că roșiile sunt mai scumpe cu 30% decât în aceeași perioadă a anului trecut. 
Unii fermieri spun că au pierdut până la jumătate din recolte din cauza crăpării roșiilor și a bolilor care s-au răspândit rapid în aceste condiții. 
Fermierii se confruntă cu dificultăți în menținerea culturilor de roșii în această perioadă. Temperatura excesivă a făcut roșiile să se coacă înainte de vreme. La exterior roșia arată normal, interiorul însă este verde.
Deși roșiile s-au copt înainte de vreme, față de aceeași perioadă a anului trecut, producția este mai mică, spun fermierii, astfel că prețul este cu 30% mai mare. Polenizarea plantelor se face mai greu, iar tratamentele nu au același efect la temperaturi ridicate. 
Nela Calciu, producător de roșii: „Prețurile, da, sunt mai mari, este normal să fie. Nu știu câți au stat la aer condiționat și vin și comentează. Noi am muncit în cod roșu. De exemplu, anul trecut roșia de suc a fost 1,80 lei, 70 de bani, acum e 2 lei, 5 lei, 6 lei, deci astea sunt prețurile și e normal". 
Unele soiuri de roșii pleacă cu 6 lei de la producător, dar la tarabe ajung să coste dublu, iar cei care resimt efectele secetei sunt și consumatorii, nu doar producătorii.
La unii producători a fost afectat și al doilea ciclu de creștere, astfel că în toamnă vom avea o producție mai mică de roșii românești pe piață.
Fermierii speră să mai recupereze din pierderi odată ce vor primi prima tranșă de plată din programul guvernamental Tomata.

sursa: stirileprotv.ro