S-a deschis Transalpina. La peste două mii de metri este încă zăpadă

03.06.2022 - Primii turiști au urcat miercuri pe Transalpina. Cunoscută și ca Drumul Regelui, șoseaua a fost curăţată şi redeschisă circulaţiei. Zeci de maşini şi motociclete au ajuns deja în zonă. Deşi suntem la început de iunie, la peste două mii de metri altitudine, turiștii își pot face selfieuri în zăpadă.
Așteptarea a luat sfârșit pentru cei care voiau să tranziteze cea mai înaltă șosea din România. Nici nu a fost deschisă bine, că au și apărut primii turiști. Cei care au afaceri în zonă se grăbesc să termine pregătirile ca să primească oaspeţi.
Și ciobanii care au stâne de-a lungul Transalpinei au pornit la drum.
Aproape o lună au muncit drumarii ca să deszăpezească Transalpina. Au avut de înfruntat nămeți şi de 7 metri înălţime. Pe unele porţiuni, troienele sunt mari și acum, la început de vară, iar temperaturile nu trec de 7-8 grade.
Transalpina tranzitează patru judeţe şi este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume care atrage anual mii de turişti.