12.09.2017- Sângele donat la centrele de transfuzii este verificat suplimentar, după ce 22 de persoane au fost infectate cu virusul West Nile, iar şase oameni şi-au pierdut viaţa din această cauză, au declarat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
„Se verifică suplimentar sângele donat la centrele de transfuzii, după ce am avut cele 22 de cazuri de infecţii cu West Nile şi şase decese. Dar acest lucru se întâmplă de câteva luni, pentru că poate veni un donator cu West Nile şi el să nu ştie, ceea ce ar putea duce la infectarea altor persoane. Este doar o formă în plus de verificare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Directorul Centrului de Transfuzii din Capitală, Doina Goşa, a spus că, în prezent, se colectează o eprubetă în plus atunci când o persoană doreşte să doneze sânge.
„În general, acest virus se găseşte în zonele joase, de câmpie, acolo unde sunt lacuri, păduri şi, bineînţeles, ţânţari. Pot fi persoane infectate, dar care nu ştiu acest lucru pentru că, în prima fază, se manifestă ca o simplă răceală, un pic de febră şi nu merg la spital. Sunt persoane a căror imunitate este scăzută, vorbim de bătrâni sau bolnavi cronic, la care se agravează. Noi facem aceste verificări suplimentare de când a apărut primul caz de West Nile în Bucureşti, adică de prin 2012-2013. Practic, colectăm o eprubetă în plus de sânge de la donator, pe care o analizăm special în vederea depistării acestui virus”, a subliniat Goşa.