28.05.2018 - Flăcările înalte au cuprins acoperişul şcolii în jurul orei 3 dimineaţa, iar incendiul a fost extrem de violent. Focul s-a extins rapid şi o parte din acoperiş s-a prăbuşit. La faţa locului au acţionat zeci de autospeciale, inclusiv echipaje de la descarcerare şi SMURD. Nimeni nu a fost rănit şi toate documentele şcolii au fost salvate.
“Vom identifica măsurile urgente de relocare, de mutarea copiilor în şcolile din apropiere. Vor avea prioritate copiii din învăţământul primar şi elevii de clasa a VIII-a pentru susţinerea examenului de Evaluare Naţională”, spune Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Incidentul scoate la lumină o problemă mai veche a sistemului de învăţământ românesc: lipsa autorizaţiilor de securitate la incendiu. În sectorul 5, nicio şcoală nu are autorizaţie ISU. Iar la nivelul Capitalei, doar 44 din cele 642 de unităţi de învăţământ au autorizaţie de securitate la incendiu. În septembrie, primarul sectorului 5 Daniel Florea spunea că problema este mult mai gravă: “Avem nişte situaţii ieşite din comun, cum ar fi nişte corpuri de pe vremea lui A.I. Cuza sau că la şcoala 124 abia acum facem grupuri sanitare în interiorul şcolii”.
Şcoala 124 a fost reparată înainte de începutul anului. Ca să fie gata la timp, directorul şcolii a dat personal o mână de ajutor.

Este a doua şcoală din sectorul 5 care se închide după ce tavanul a fost distrus. În mai, anul trecut, şi tavanul şcolii numărul 141 s-a prăbuşit. Nici atunci nu au fost victime.