Secetă în România. Vrancea este județul cel mai afectat

18.07.2022 - Pământul e uscat pe câmp! Este cod roșu de secetă în agricultură, însă ministrul de resort susține că România nu va avea probleme de aprovizionare. Fermierii cer despăgubiri, în timp ce specialiștii avertizează că seceta din această vară era previzibilă și că trebuie să luăm măsuri pentru a ne adapta la noile condiții climatice.
Vrancea este județul cel mai afectat de secetă, dar nici în județul vecin, la Galați, situația nu este mult diferită.
Ministrul Agriculturii constată la fața locului ceea ce, spun specialiștii, nu e nicio surpriză în lipsa irigațiilor și a măsurilor de îmbunatățire a reținerii apei în sol.
Problema e că nici măcar ploile sporadice din ultima vreme nu ajută.
În plus, de la mijlocul săptămânii, vine un val sufocant de căldură.
Nu doar agricultura are de suferit. La intrarea în țară, debitul Dunării este de două ori și jumătate mai mic decât media obișnuită a lunii.
Şi navigatorii au probleme: pentru că nivelul apei a scăzut, ei încarcă navele doar pe jumătate, pentru a nu se împotmoli în nisip.