Semnalizarea lucrărilor pe drumuri, obligatorie prin lege

25.03.2024 - Polițiștii sunt, mai nou, obligați prin lege să verifice starea indicatoarelor, marcajelor rutiere și a sistemelor de semnalizare atunci când încheie procese verbale la accidentele cu persoane rănite sau decedate. Mai mult, trebuie să facă şi fotografii astfel încât judecătorul să poată stabili dacă starea acestora i-a încurcat pe şoferi.
Potrivit noii legi, administratorul drumului public sau firma care se ocupă de lucrări sunt obligați să le semnalizeze atunci când pe artera rutieră sunt obstacole ce pot pune în pericol siguranța traficului. E tot datoria lor să ridice toate indicatoarele de semnalizare la finalul lucrării ca să nu îi încurce pe șoferi. 
Ionuț Ciurea, PRO Infrastructra: De multe ori avem șantier și se uita din neatenție sau din nepăsare acele indicatoare temporare de șantier, iar șoferii nu le mai respectă. Ideea indicatorului e să îl faci pe șofer să înțeleagă că e un adevărat pericol acolo că dacă nu îl faci să înțeleagă lucrul asta nu are nicio treabă. 
Legea obligă primăriile să construiască stațiile mijloacelor de transport public și să amenajeze alveole sau refugii. Administratorul drumurilor publice trebuie să aplice marcaje rutiere sau dispozitive de calmare a traficului, înainte de intrarea în localitate, de trecerea pentru pietoni și de trecerea la nivel cu o cale ferată. Iar șoferilor trebuie să le fie semnalate și zonele cu risc mare de accidente. 
Cătălin Codescu, președintele Asociațiai Victimelor Accidentelor de Circulație: Administratorii drumurilor publice trebuie să aibă o evidență foarte clară a tuturor problemelor de pe rețele rutiere pe care le administrează. 
Șoferii admit că de multe ori indicatoarele montate greșit transformă drumurile în adevărate curse cu obstacole. În accidentele cu morți și răniți, polițiștii care ajung la locul evenimentului trebuie să scrie în procesele verbale dacă exista sau nu semnalizare rutieră și să atașeze imagini cu indicatoarele.  
Anul trecut pe șoselele României s-au produs peste 4.500 de accidente rutiere grave în care au murit mai bine de 1.500 de oameni şi au fost răniți în jur de 3.500.

sursa: TVR