20.12.2018 - Propunerea legislativă pentru abrogarea alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite a fost adoptată de către senatori cu 73 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” şi o abţinere.
„Propunera legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea prevederilor alin 4 al art 1 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, prevederi potrivit cărora au fost eliminate din domeniul de aplicare a legii creditele acordate în cadrul programului -Prima Casă-”, se arată în raportul Comisiei pentru buget a Senatului, care a întocmit un raport de admitere cu amendamente.