Simularea Evaluării Nationale începe sub semnul boicotului profesorilor. Unii părinti spun că vor protesta în fata școlilor

16.03.2026 - Elevii claselor a VIII-a încep astăzi o săptămână grea. Simularea evaluării naționale este pusă sub semnul întrebării, din cauza boicotului anunțat de profesori. Acolo unde cadrele didactice protestează, orele se vor desfășura conform programului normal. Totuși, ministrul educației da asigurări că testările se vor susține în 97 la sută dintre școli. În București, părinții nemulțumiți vor să se strângă în fața unităților de învățământ.
Copiii vor veni luni la şcoală, la ora 8.00. Nu vor fi primiţi! Este sfidător! Copiii vor să dea examenul, iar profesorii nu îi lasă. (…) Inspectoratul ne refuză relocarea către alte şcoli (…).
Este doar unul dintre multele mesaje care circulă pe grupurile de Facebook ale părinţilor. Oamenii sunt nemulţumiţi că elevii ratează simularea naţională din cauza boicotului profesorilor.
Unii dintre părinţi intenţionează să protesteze luni dimineaţă, chiar în faţa şcolilor în care învaţă copiii lor. Vor practic ca măcar în al 12-lea ceas să forţeze mâna profesorilor să renunţe la acest boicot şi să dea posibilitatea elevilor să participe la testarea naţională.
În toată ţara câteva mii de elevi nu vor putea susţine aceste examene.
Mihai Dimian, ministrul Educaţiei: “În ultimele zile, împreună cu colectivul din minister, am întreprins diverse acţiuni pentru ca această participare a şcolilor să fie cât mai mare. În momentul de faţă, ponderea pe care o avem noi în tabelul de board este de peste 97%. Declaraţia mea a fost în urmă cu câteva zile că avem peste 90% din şcoli participante. Deci, în momentul de faţă peste 97% dintre şcolile României participă la acest exerciţiu de simulare cu un număr care este total diferit, foarte diferit de ceea ce am văzut eu săptămâna trecută în descrierea sindicatelor şi în descrierea generală din presă.”
O altă simulare naţională nu va mai putea fi organizată. Pentru cei care nu pot susține testarea, soluția este organizarea unor simulări la nivel de şcoală.
Pentru testarea care începe luni subiectele sunt pregătite.
Bogdan Cristescu, director Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare: “Nu încurajez folclorul pentru că nu este adevărat. Auzeam anul trecut “să nu facem nimic pentru că atunci ne vor da mai uşor în vară”. Nu există o asemenea cauzalitate. Simularea este pe de-o parte tehnică, ne ajută la transmis de subiecte, descărcat, tipărit şi aşa mai departe şi copiii să se obişnuiască în bancă, corectaţi pe platformă, cu teză scanată. Pe de altă parte ajută şi părinţii, ajută şi copiii, ajută şi profesorii printr-un feedback şi o raportare dacă vreţi la un subiect naţional.”
Notele vor fi afişate pe 30 martie. Și se trec în catalog doar la cererea elevilor.
Bogdan Cristescu, director Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare: “Recapitularea din acest moment pentru note peste 8 nu mai trebuie să fie repetitivă, mai fă încă 15 probleme la fel, ci trebuie să fie o recapitulare care să pună accent pedagogic pe de ce faci aşa şi răspunsul pentru că aşa am mai făcut nu este acceptat, deci trebuie să ai răbdare să discuţi cu copilul raţionamentul pentru că el să îşi fundamenteze alegerile pe matematic.”
La nivel naţional simularea nu va putea fi susţinută în aproximativ 270 de şcoli. Peste 30 dintre acestea sunt în Capitală.

sursa: TVR Info