Sindicalistii, nemultumiti de măsurile Guvernului, protesteaza azi in Capitala

04.10.2017- Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a anunţat că va continua seria de proteste, în urma mai multor decizii ale Guvernului, aceştia urmând să picheteze, miercuri dimineaţa, în Piaţa Victoriei. Şi Federaţia Solidaritatea Sanitară anunţă că va participa la miting.
Principalele revendicări ale sindicaliştilor se referă la blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat, dar şi la modificarea Legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile.
„Vom avea încă o bilă neagră pentru că vom fi, de fapt, ţara care încearcă să distrugă modelul social-european”, a spus, marţi, Preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, în cadrul conferinţei de presă, făcând referire la deciziile Guvernului.
Liderul sindicatului poliţiştilor a subliniat că, cel mai probabil, salariile din sistemul public vor scădea din 2018 şi vor ajunge la nivelul din 2009.