TAROM: Începând cu 23 august nu va decola niciun avion al companiei, între orele 4:00-7:00

19.08.2022 - Sindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii, potrivit unui comunicat.
„Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM. Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicat.