Societatea de Transport Bucureşti suspendă temporar plata călătoriilor prin SMS

15.05.2019 - "Ca urmare a expirării contractului dintre STB SA şi 4Pay Systems SRL, serviciul privind vânzarea prin SMS a titlurilor de călătorie “Abonamente de o zi" şi "Călătorii expres" a fost suspendat temporar", anunţă Societatea de Transport Bucureşti (STB), printr-un comunicat de presă postat marţi pe site-ul instituţiei.
În urma licitaţiei publice, noul contract a fost atribuit firmei SC SMS Ticketing SRL, urmând a fi implementat în termen de 10 zile de la semnare.
Până la finalizarea implementării, acest serviciu rămâne suspendat.  STB va comunica public reintrarea în funcţiune a acestuia.