27.01.2022 - Spitalul Witting din Capitală, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, sistează internările în două secții până la finalul acestei săptămâni, din cauza infectărilor cu coronavirus în rândul personalului, a precizat managerul spitalului, Cristian Banu.
3 medici, 3 asistente, 2 infirmiere, 1 kinetoterapeut și 1 registrator medical au fost confirmați cu COVID până acum.
Managerul a spus că se sistează internările pe secțiile Chirurgie și Medicală I până la data de 30.01.2022.
În același timp, întregul personal din aceste secții va fi testat pentru COVID.
„Testarea se va face pentru tot personalul angajat al spitalului indiferent daca prezinta sau nu simptomatologie specifica COVID conform normelor transmise de INSP, de care ati luat la Cunostinta, procedura fiind considerata completa atunci cand toti salariatii au fost testati”, se arată în decizia Comitetului Director.