30.06.2017- Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, vineri, ca Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) să încheie protocoale cu mai multe cabinete veterinare, iar din bugetul municipalităţii să fie suportate costurile de sterilizare a câinilor şi pisicilor domestice.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat cu 43 de voturi pentru şi unul împotrivă un proiect prin care costurile de sterilizare şi castrare a câinilor şi pisicilor care au stăpân, dar care nu sunt de rasă (nu au pedigree), se va face pe banii municipalităţii.
„Se aprobă din bugetul ASPA pe anul 2017 cheltuielile ocazionate de sterilizarea/castrarea animalelor de companie de rasă comună şi a celor fără pedigree (câini şi pisici), inclusiv metişii acestora, aflate în familiile şi gospodăriile individuale ale locuitorilor Municipiului Bucureşti. ASPA va întocmi protocolul de colaborare între Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de ASPA, şi cabinetele veterinare care doresc să se înscrie în programul de sterilizare gratuit”, se precizează în proiectul propus de Consilierii Generali ai USR.
Iniţiatorii proiectului spun că doresc, astfel, să vină în sprijinul cetăţenilor care au în îngrijire câini sau pisici, adoptate de la adăposturi sau luate de pe stradă, dar nu îşi permit să achite costurile unei operaţii de sterilizare.