STUDIU: Fetele încep menstruatia la vârste mai mici în comparatie cu generatiile trecute

02.06.2024 - Un studiu recent a constatat că fetele încep menstruația mai devreme și se confruntă cu cicluri mai neregulate, ceea ce ar putea fi influențat de factori precum obezitatea și substanțele chimice din mediul înconjurător, relatează Euronews.com.
Studiul a fost publicat în revista științifică JAMA Network Open și se bazează pe datele din cadrul Apple Women’s Health Study, la care au participat 71.341 de femei.
Cercetătorii din SUA au descoperit că vârsta medie la care fetele încep să aibă menstruația a scăzut de la 12,5 ani pentru cele născute între 1950 și 1969 la 11,9 ani pentru cele născute între 2000 și 2005.
De asemenea, s-a înregistrat o creștere a timpului necesar pentru ca ciclurile menstruale să devină regulate după menarhe (primul ciclu menstrual), mai puține fete ajungând la regularitate în doi ani și mai multe dintre ele având nevoie de trei-patru ani sau nu ajung niciodată la regularitate.
Studiul a constatat, de asemenea, că fetele asiatice, de culoare, hispanice și multirasiale au raportat vârste medii mai timpurii ale primei menstruații în comparație cu fetele de culoare albă.

sursa: G4Media