Studiu: Glucozamina utilizată pentru durerile articulare, asociată cu progresia demenței

15.06.2026 - Consumul regulat de glucozamină, un supliment popular comercializată fără reţetă şi utilizat pentru durerile articulare, este asociat cu un risc mai mare de evoluţie de la tulburări cognitive uşoare la demenţă, conform unei analize ample care ar putea oferi noi metode de tratament, informează vineri Reuters.
Analizând dosarele medicale colectate între anii 2012 şi 2024 de la aproape 60.000 de pacienţi cu deficienţă cognitivă în diferite stadii, cercetătorii au descoperit că utilizarea regulată a glucozaminei era asociată cu un risc cu 25% mai mare de progresie de la deficienţă uşoară la demenţă.
În plus, consumul de glucozamină a fost asociat cu o creştere cu 25% a riscului de deces pe parcursul studiului în rândul pacienţilor care sufereau deja de demenţă, se arată într-un raport publicat în jurnalul ştiinţific Nature Metabolism.
În cazul pacienţilor care prezentau doar tulburări cognitive uşoare, nu a fost observat un astfel de efect, ceea ce sugerează că impactul glucozaminei ar putea fi mai mare la pacienţii cu demenţă confirmată, au afirmat cercetătorii.
În experimentele realizate pe animale, cercetătorii au descoperit că glucozamina exacerbează un proces dăunător din creier numit hiper-glicozilare, în cazul căruia ataşarea anormală a moleculelor de zaharuri la proteinele din creier perturbă funcţiile neurologice critice.
“Datele din dosarele medicale electronice sunt extrem de provocatoare”, a declarat coautorul studiului, Matt Gentry, de la Universitatea din Florida, citat într-un comunicat.
“Deşi este vorba despre o asociere şi nu despre o dovadă a cauzalităţii, se ridică o problemă clinică importantă, ce merită acum mult mai multă atenţie”, a adăugat cercetătorul.
Un comentariu publicat împreună cu studiul afirmă că agravarea demenţei asociată cu glicozilarea crescută asociată cu glucozamina din alimentaţie sugerează că această reacţie chimică poate fi vizată în procesul de căutare a unei modalităţi de combatere a acestei boli.
Ce este Glucozamina?
Glucozamina este un compus natural care se gaseste in cartilaj, tesutul care amortizeaza socul si presiunea exercitate asupra articulatiilor.
Sub forma de supliment, glucozamina este obtinuta din scoici si crustacee. Exista mai multe forme de glucozamina, inclusiv sulfat de glucozamina, clorhidrat de glucozamina si N-acetil glucozamina.
Sulfatul de glucozamina pe cale orala este utilizat pentru a trata o afectiune dureroasa cauzata de inflamatie numita osteoartrita.
Care sunt beneficiile si utilizarile glucozaminei?
Cercetarile privind utilizarea glucozaminei pentru anumite afectiuni arata ca are efecte benefice in:
– Poate reduce durerea si dgenerarea articulatiilor. Utilizarea orala a sulfatului de glucozamina poate oferi o ameliorare a durerii persoanelor ce sufera de probleme articulare, mai ales la nivelul genunchilor. Unele cercetari arata ca poate ajuta, de asemenea la incetinirea degenerarii articulatiei genunchiului asociata cu osteoartrita. Sunt necesare mai multe studii pentru a determina beneficiile suplimentelor cu sulfat de glucozamina pentru osteoartrita soldului, coloanei vertebrale sau mainii.
Sulfatul de glucozamina ar putea oferi o  ameliorare a durerii pentru persoanele cu osteoartrita.

sursa: TVR Info