20.02.2025 - Jumătate dintre români nu mai au încredere în etichetele ecologice, suspectând că multe dintre acestea sunt doar strategii de marketing, relevă studiul „Consumatorul Etic din România 2025”, dat miercuri publicităţii.
Potrivit sursei citate, „greenwashing”-ul, utilizarea excesivă a termenilor „natural” şi „bio” şi lipsa unor reglementări clare au amplificat această neîncredere. În acest context, consumatorii îşi doresc mai multă transparenţă din partea brandurilor şi retailerilor, punând presiune pe companii să demonstreze autenticitatea produselor lor, se arată în studiul realizat de MKOR.
În ciuda scepticismului, interesul pentru sustenabilitate creşte, arată sondajul. 43% dintre consumatori iau în calcul impactul ecologic al produselor atunci când cumpără, un procent în creştere faţă de anii anteriori. Totuşi, acest interes nu se reflectă întotdeauna în alegerile de cumpărare din cauza preţului ridicat al produselor eco. Mai mult de jumătate dintre români (53%) spun că nu îşi permit să cumpere produse etice, ceea ce transformă sustenabilitatea într-un lux inaccesibil pentru mulţi.
Totodată, 38% dintre români spun că nu ştiu exact ce înseamnă o certificare eco autentică, ceea ce indică, atât o lipsă de informare, cât şi o nevoie crescută de claritate din partea brandurilor. În lipsa unor criterii transparente, consumatorii sunt mai predispuşi să creadă că termenii „natural” şi „organic” sunt folosiţi abuziv pentru a justifica preţuri mai mari.
„Consumatorii nu mai acceptă promisiuni vagi despre sustenabilitate. Vor dovezi clare, acces la informaţii detaliate şi standarde transparente. Brandurile care nu oferă această claritate riscă să piardă încrederea publicului şi să fie percepute ca oportuniste. Pentru ca produsele sustenabile să fie cu adevărat apreciate, trebuie să fie însoţite de transparenţă reală, nu doar de etichete atrăgătoare”, susţine Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.
Deşi interesul pentru un stil de viaţă responsabil este în creştere, sustenabilitatea nu este încă un criteriu principal de achiziţie pentru majoritatea românilor. Doar 43% dintre consumatori iau în considerare impactul ecologic al produselor, iar acest procent, deşi în creştere cu 5% faţă de anul anterior, rămâne sub pragul la care ar putea determina o schimbare reală în industrie.
Factorii care împiedică un grad de adopţie mai crescut rămân preţurile crescute, calitatea percepută şi disponibilitatea produselor, ceea ce arată că, pentru mulţi români, sustenabilitatea rămâne o preocupare secundară atunci când vine vorba de bugetul propriu.
sursa: TVR