Sondaj Salvati Copiii: Doi din cinci copii (40%) spun că au fost jigniti sau au primit mesaje supărătoare pe internet

08.02.2023 - Conform studiului Salvaţi Copiii, procentul de 40% reprezintă o creştere de 3% faţă de anul trecut. 20% dintre copii care au fost jigniţi pe internet mărturisind că acest lucru se întâmplă cel puţin o dată pe săptămână.
Fenomenul se înregistrează cu precădere la adolescenţi/liceeni, unde acest lucru se petrece într-o măsură "semnificativ ridicată". Ponderea fetelor care afirmă că au fost jignite pe internet este cu 12% mai mare decât a băieţilor care au avut o astfel de experienţă.
17% dintre copii, în special adolescenţii şi băieţii, afirmă că au postat sau trimis mesaje jignitoare, persoanele cunoscute online, alături de prieteni, fiind principalii autori indicaţi de respondenţi când vorbesc de jigniri pe internet.
Doar trei din zece victime ale abuzului cibernetic au avut încredere să discute cu cineva despre incident. Implicarea părinților este esențială.
Conform sondajului, 77% dintre copii afirmă că petrec cel puţin trei ore zilnic pe internet, aceasta însemnând activităţi recreative şi nu didactice.
Sondajul, aflat la cea de-a şaptea ediţie, a fost realizat online, în a doua jumătate a lunii ianuarie, pe un eşantion de 2.400 de respondenţi cu vârste între 8 şi 17 ani din România.
 

 

 

 
 
  0