Sucurile carbogazoase dietetice dăunează grav inimii

Experţii de la Universitatea din Iowa au descoperit o asociere între consumul regulat de sucuri dietetice și riscul dezvoltării problemelor cardiovasculare, în cazul femeilor aflate la postmenopauză.
Concluzia s-a bazat pe analiza datelor privind aproximativ 60.000 de femei, cu o medie de vârstă de 63 de ani, care nu aveau un istoric de boli cardiovasculare.
În urma demersului, experţii au constatat că riscul de experimentare a unui infarct sau a unui atac cerebral vascular a fost cu 30% mai mare în cazul participantele care consumau cel puţin două sucuri dietetice carbogazoase sau de fructe pe zi (adică circa 0,7 litri), comparativ cu femeile care consumau mai puţin sau deloc. În același timp, pericolul de deces din cauza afecţiunilor cardiovasculare a fost cu 50% mai mare în rândul femeilor care au băut zilnic cele două doze, în raport cu cele care au băut mai puţin.
Rezultatele nu s-au modificat nici măcar atunci când au fost luaţi în calcul factori care ar fi putut influenţa riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare și pericolul de deces. Printre aceștia s-au numărat indicele de masă corporal, nivelul de activitate fizică, consumul de sare și de băuturi îndulcite, fumatul sau boli precum diabetul, hipertensiunea arterială sau nivelul ridicat de colesterol.
Însă experţii susţin că sunt necesare studii ulterioare pentru a dovedi existenţa relaţiei dintre consumul de băuturi dietetice și dezvoltarea afecţiunilor cardiovasculare. „Am descoperit doar o asociere, așa că nu putem spune că băuturile dietetice cauzează aceste probleme. E prea devreme să le spunem oamenilor să își modifice comportamentul, pe baza acestui studiu; cu toate acestea, folosind aceste descoperiri și cele anterioare, avem responsabilitatea de a efectua mai multe studii pentru a vedea ceea ce se întâmplă și mai departe să definim relaţia, dacă există cu adevărat”, a declarat coordonatorul studiului, dr. Ankur Vyas.
Specialistul este de părere că această legătură ar putea fi explicată și de acţiunea altor factori la care sunt expuse persoanele care consumă mai mult suc dietetic. De asemenea, este important de precizat că experţii au observat că obiceiul de a consuma cel puţin două sucuri dietetice pe zi a fost mai des întâlnit în rândul fumătoarelor și femeilor cu diabet, hipertensiune sau care se confruntă cu problema kilogramelor în plus.
Un alt studiu la care au participat peste 2.500 de americani de peste 40 de ani a descoperit o asociere între consumul zilnic de sucuri acidulate dietetice și creșterea riscului experimentării unui accident vascular cerebral, scrie NY Times. Autorii precizează însă că această legătură trebuie demonstrată prin studii ulterioare.
Studii anterioare au scos în evidenţă și alte probleme care pot fi cauzate de consumul de sucuri carbogazoase dietetice. De exemplu, acestea pot dăuna structurii osoase a corpului, pot crește riscul dezvoltării sindromului metabolic și diabetului, iar în cazul în care expunerea la aspartam începe încă din viaţa prenatală, acesta poate constitui un factor de risc pentru dezvoltarea cancerului.

sursa: semneletimpului.ro