Surse: Salariul minim nu va crește în 2026

09.12.2025 - Salariul minim nu va crește anul viitor, potrivit unor surse guvernamentale. Decizia a fost luată pentru că, dacă ar fi majorat salariul minim, ar pune presiune pe mediul privat.
Potrivit unor surse guvernamentale, salariul minim brut pe țară va fi înghețat anul viitor, iar această decizie pe care a luat-o deja executivul și a fost analizată și în cadrul coaliției de guvernare va fi discutată în cursul zilei de miercuri de premier cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor.
Potrivit unor surse din executiv, această decizie vine pentru a nu pune o presiune suplimentară nici pe instituțiile statului, care ar avea nevoie de bani în plus dacă va crește salariul minim, și nici pe mediul privat, care după creșterile de taxe și de impozite nu și-ar permite să ofere un salariu majorat și ar fi nevoite multe companii să facă unele concedieri.Totodată, e important de precizat că ultima majorare a salariului minim a avut loc la începutul acestui an, când acesta a ajuns la pragul de 4.050 de lei brut. Urmează ca analizele de la finalul anului viitor să arate dacă va putea fi majorat salariul minim brut pe țară, începând cu data de 1 ianuarie 2027. În România sunt aproximativ 900.000 de cetățeni care sunt plătiți cu salariul minim brut.

sursa: TVR Info