Tabără de muzică la Reghin: tinerii și-au pus talentul în slujba credinței

Muzica și credința au adus împreună tineri, părinți și membri ai comunității la Biserica Adventistă Reghin Emanuel, în cadrul unui program susținut de participanții la Tabăra de Muzică, organizată de Departamentul de Muzică al Conferinței Transilvania de Sud.
Evenimentul, desfășurat în luna august, a reunit într-o sală arhiplină membri ai bisericilor adventiste din zona Reghin, alături de familiile și susținătorii tinerilor participanți.
Programul a cuprins momente muzicale, un mesaj biblic și timp dedicat comuniunii. Tinerii au avut ocazia să prezinte ceea ce au pregătit în cadrul taberei și să își folosească talentul într-un context în care muzica a devenit o formă de slujire și mărturie creștină.
Atmosfera întâlnirii a fost una de bucurie și recunoștință, iar participarea numeroasă a comunității a transformat programul într-un moment special pentru tineri și pentru cei prezenți.
Tabăra de Muzică a urmărit nu doar dezvoltarea abilităților muzicale ale participanților, ci și apropierea dintre tineri prin credință, colaborare și dorința de a pune darurile personale în slujba lui Dumnezeu și a celor din jur.
Despre muzică, credință și bucuria de a sluji împreună, aflați mai multe în materialul difuzat de către Știrile Speranța TV.

redactor: Cătinean Petrică